Sub clar de lună, în depărtare,
Pe-un câmp de umbre acoperit
O fată plânge cu ardoare
După băiatul ce-a iubit.
În braţe-l strânge însetată,
Pe frunte încet îl mângâie
Şi-l mai sărută înc-o dată,
Căci moartea lui o mistuie!
Sufletul bucăţi se face
Gândindu-se la ce-au trăit,
Timpul, însă, nu se întoarce,
A pierdut tot ce-a iubit!
Printre lacrimi şi suspine
Şi cu glasul tremurând
Ea durerea încet şi-o spune,
Nu suportă acest gând:
- „Finalul însă nu-i aşa,
El tragic să nu fie
Căci viaţa toată-n lipsa ta
Ar fi o tragedie!”
- „Mai vorbeşte-mi glas duios
Căci ale tale şoapte
Mă scot din visu`-ntunecos
Şi din urata noapte”
- „Nimic din ce am n-ar conta,
Aş fi ca cerul fără stele
N-aş mai putea respira,
Luceafărul vieţii mele!”
- „În suflet dragostea îmi arde
Mă ţine viu doar pentru tine,
Nici moartea-n veci nu ne desparte
Ci lasă loc pentru iubire!”
- „Spre cer cu tine aş zbura
Numai în ochi privindu-te,
Ţi-aş da întreagă viaţa mea
M-aş îmbăta iubindu-te!”
- „Când doua inimi bat de-o dată
Şi cerul se deschide
Ca îngerii cununi să-mpartă
Poveste de iubire!”
- „Zdrobeşte-mi inima de vrei,
Dar fă-o din iubire
Şi-n suflet să produci scântei
Cu un sărut şi o privire!”
(Alexandra Badicioiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu